Despre Lincas

Weekly Special

20 de ani de activitate //

Încă din prima zi, societatea noastră a încercat şi a reuşit să devină o societate de frunte în execuţia instalaţiilor electrice, sanitare şi termice, să se evidenţieze prin calitatea, rapiditatea şi raportul aproape ideal dintre preţul lucrărilor şi calitatea acestora.
Pornită ca o firmă care realiza numai instalaţii, pas cu pas, conducerea a decis să se extindă şi la alte domenii din construcţii.
După instalaţii au urmat amenajările interioare şi exterioare, apoi, ca o continuare firească, s-a trecut la ridicarea structurilor de rezistenţă şi zidărie, iar partea de hidroizolaţii a venit ca o completare la celelalte activităţi, oferind astfel posibilitatea firmei de a veni în întâmpinarea clientului final cu o gamă de servicii complete: construcţii la cheie, instalaţii electrice, sanitare, termice, canalizare, ventilaţie, aer condiţionat.

Acum, după aproape 20 ani de experienţă societatea este axată în egală masură atât pe construcţii cât şi pe instalaţii, având un colectiv de profesionişti atestaţi şi autorizaţi de forurile competente pe domeniile în care îşi desfaşoară activitatea. De asemenea, lucrările de execuţie s-au extins şi la lucrări de structură (structuri din beton armat, zidărie sau structuri metalice atât pentru construcţii civile, cât şi industriale), în timp ce lucrările de finisaje acoperă toată gama construcţiilor civile şi sociale: case familiale, sedii de firmă, hoteluri, spaţii comerciale etc.

Lucrările efectuate de societatea noastră ne recomandă ca fiind unul din principalii jucători pe piaţa construcţiilor şi instalaţiilor din judeţul Iaşi. Atât construcţiile noi, cât şi cele existente vor solicita lucrări de volume şi complexităţi variate, de la reparaţii simple ale instalaţiilor până la construcţii la cheie, pe care societatea noastră, prin prisma experienţei datorate resurselor umane, dar şi a unor dotari tehnice deosebite, se declara aptă din toate punctele de vedere în realizarea acestora.


Serviciile noastre

 
  • Electrice
  • Sanitare
  • Termice
  • Hotest
    Instalatii electrice

    Executam instalatii electrice si bransamente de joasa si medie tensiune



    • Instalatii electrice interioare
    • Bransamente MT/JT
    • LEA / LES / MT / JT
    • PTA / PTZ / PTAB
    • Instalatii de iluminat stradal / arhitectural
    • Instalatii de paratrasnet
  • Hotest
    Instalatii sanitare

    Executam lucrari de instalatii sanitare apa si canalizare, montari centrale termice



    • Instalatii de alimentare cu apa: interioare + bransamente - inclusiv camine de apometre
    • Canalizare - inclusiv camine de scurgere / deviere etc
    • Instalatii de apa calda - boilere, instanturi
  • Hotest
    Instalatii termice

    Executam instalatii termice interioare, centrale, panouri solare, sisteme incalzire in pardoseala



    • Instalatii termice interioare - pe cupru sau pexal aparente sau sub pardoseala
    • Montaj centrale termice
    • Montaj cazane pe lemn/gaz
    • Montaj panouri solare